Rolul nostru este de a înțelege dorințele turiștilor noștri, de a plănui și organiza cu atenție toate călătoriile lor ca și cum ar fi ale noastre. Ne cunoaștem bine clienții, cine sunt cu adevărat, ce își doresc cel mai mult de la vacanțe și îi ajutăm să aleagă cea mai bună destinație pentru ei. Apoi, călătorim virtual alături de ei la fiecare pas, le oferim suport constant oricând au nevoie de noi astfel incat sa nu se simta niciodata singuri sau pe cont propriu.
Elena
General Manager
Expert în călătorii, antreprenor și explorator, o visătoare devenită călătoare, care a realizat că pasiunea pentru descoperirea locurilor îndepărtate, a culturilor colorate și a oamenilor diferiți, este menită a fi împărtășită și cu alții. Călătoriile sunt, de departe, cea mai mare sursă de fericire și motivație în fiecare zi.
Alex
Contracting Manager
Pasiunea mea pentru călătorii a fost mereu un factor important care a ajutat în alegerea destinațiilor vizitate, astfel încât fiecare trip să cuprindă cât mai mult din ceea ce oferă locurile care „m-au primit cu brațele deschise”. Am ales să împart experiențele mele și cu voi, oameni curioși să descoperiți acesta lume.
Raluca
Exotic Brand Ambasador
Sunt persoana din spatele conceptului Travel Arhitect, care a luat naștere datorită pasiunii mele pentru călătorii, dar și dorinței de a ajuta persoanele care își doresc să meargă în călătorii personalizate și de neuitat.
Veronica
Exotic Brand Ambasador
Călătoriile pentru mine înseamnă o poartă către nou, mă învață să fiu mai toleranță, să apreciez mai mult micile beneficii de care mă bucur, fără să fiu conștientă de asta. Îmi doresc să descopăr lumea minunată în care trăim.
Oana
Exotic Brand Ambasador
Am ajuns să creez itinerarii și pachete de travel personalizate din drag de oameni și călătorit. Și știi probabil deja, orice lucru pe care îl faci cu drag și din pasiune e un lucru în care pui suflet și foarte multă atenție.
Cariera ta
în turism
Ambasador Exotic Travels
Programul este creat cu scopul de a oferi pasionaților de turism și călătorii șansa să învețe să devină consultanți de travel. Apoi, noi le oferim invitația să lucreze alături de noi, din orice colț al lumii. Sună interesant?