Împlinește-ți visul de a călători, explorează destinații extraordinare și creează amintiri memorabile în călătoriile tale de neuitat alături de noi.

Sus
destinatie-republica-dominicana

Vacanță Republica Dominicană: Jurnal personal de călătorie

vacanta-punta-cana

Despre așteptări și realitate în vacanța Republica Dominicană

 

Recunosc că eram curioasă dar și cu așteptări mici de la vacanța Republica Dominicană și de la celebra statiune Punta Cana. Asta bineînțeles, înainte să ajung efectiv să o descopăr. Destinație adorată de americani, cu resorturi ce se întind pe hectare, cu regim All Inclusive și multe opțiuni de divertisment, am pus Republica Dominicană în cutia cu destinații pentru iubitorii confortului și relaxării, a restaurantelor tip bufet și cocktailurilor pe sezlongul ce da taman în ocean. Nu mică mi-a fost surpriza când am descoperit mult mai mult de atât 🙂 

Am sosit ! Și acum ce se întâmplă?

După un zbor Bucuresti Punta Cana, am sosit de la 0 la 30 de grade 🙂 Timp de 7 zile am vizitat peste 20 de hoteluri și resorturi, bufeturi și restaurante a la carte și am intrat în peste 30 de tipuri de camera diferite: Standard, Premium, Priviledge, Club, Suite, etc, lista este infinită. Dominicana este în primul rând dedicată turiștilor orientați spre confort, amatori de servicii bune și foarte bune, de facilități multiple de petrecere a timpului – fără să trebuiască să părăsească hotelul. Astfel, resorturile tipice din Punta Cana sau Bavaro, cele 2 destinații principale turistice, se întind pe hectare întregi, au mii de camere și opțiuni nelimitate de petrecere a timpului. All in one place. 

destinatie-republica-dominicana

Stațiuni în Republica Dominicană 

Însă pe langa resorturile de 5* din Bavaro si Punta Cana – ce mi s-au părut puțin prea comerciale pe gustul meu, am descoperit Bayahibe. Underrated și aruncată în umbra plajei Bavaro, Bayahibe este o statiune mai mica aflata la 30 de minute de La Romana, aeroportul secundar al insulei. Deschiderea la Marea Caraibilor îi oferă cateva avantaje cum ar fi apele linistite si calde cu intrare lină în apă, valuri aproape inexistente și mai puține alge. Spre deosebire de plaja Bavaro – renumită pentru frumusețea ei, care se bucură de valurile oceanului cu briza mai puternică și algele inerente aduse de curenții marini mai puternici. 

 

Însă Bayahibe mi-a plăcut si pentru turistii cu precădere europeni si hotelurile cu un aer aparte. Desi resort- urile sunt ample, nu m-am simțit nici o clipă că mă sufoc alături de alte mii de turiști sau le lipsește farmecul. Iar personalul mi s-a părut mai atent si mai fericit la locul de munca. Bineinteles ca poate sa fie doar perceptia mea subiectiva si nevoai de a gasi acel “ceva” ce da savoare și unicitate unui loc, sau căutarea locului unde te simti cu adevarat bine primit. Aici am dormit la Iberostar Selection Hacienda Dominicus si m-am simțit într-adevăr ca oaspete valoros si nu ca un ATM ambulat.

 

Astfel, dacă ai avut un an greu și tot ce visezi este să te deconectezi total pe una din cele mai lăudate plaje ale lumii, să ai mâncare și băutură mereu la îndemână și camere confortabile unde să dormi cât nu reușești niciodată acasă o vacanta Republica Dominicană este cu siguranță pentru tine 😀 

 

Însă poate fi mai mult de atât 🙂 

vacanta-republica-dominicana

 

Activități și excursii în vacanța Republica Dominicană 

Când simți că te-ai plictisit de “bine” soluția de vine din excursiile opționale care îți permit nu doar să evadezi din resort, dar să pătrunzi mai adânc în cultură locală, fără să depui efort considerabil. Vei putea descoperi insula Saona sau Santa Cătălina sau capitală Santo Domingo în tripuri scurte de 1 zi. Ce-i drept, dacă nu ești adeptul excursiilor de grup s-ar putea că această formă de turism să ți se pară prea comercială și/sau nepotrivită ție. Însă și aici se găsesc opțiuni sub formă excursiilor cu ghid privat sau alegerea unei zone mai departe de masele de turiști care vor la rândul lor să descopere minunățiile Republicii Dominicane. 

 activitati-republica-dominicana

Documente de călătorie și viză pentru vacanța Republica Dominicană

Pentru un sejur Punta Cana nu ai nevoie decat de un pașaport valabil cel puțin 6 luni de la întoarcerea în țară. Din luna octombrie 2021, restricțiile privind libertățile de tranzit, asociere și întrunire NU mai sunt în vigoare si Nu mai este obligatorie prezentarea certificatului de vaccinare împotriva COVID-19 la intrarea în Republica Dominicană. Vezi mai multe informații despre condițiile de călătorie aici.

 

Ti-ai făcut deja bagajele ? 

În concluzie, Dominicană este pentru tine dacă…..

 

  • Te încânta perspectiva de a te relaxa ore întregi pe o plajă albă și cu un beach bar mereu în apropiere
  • Adori faptul că ai opțiuni de mâncare și divertisment la îndemână fără să părăsești resortul în care ești cazat 
  • Vrei să faci mici excursii însă fără bătăi de cap din partea ta legate de organizare, transport, etc 
  • Iubești confortul unui hotel de 5* cu facilități care de care mai atrăgătoare și imbietoare 
  • Îți plac serviciile și personalul mereu atent la dorințele și nevoile turistilor lor 

 

Dacă te-am pus pe gânduri însă tot nu ești sigur dacă vacanta Republica Dominicana ți se potrivește, arunca o privire peste itinerariul propus de noi  aici , scrie-ne pe whatsapp sau email  și hai sa descoperim impreuna ! 

 

 

PS: Pentru cei care vor să  cunoască cu adevărat cultura locală, lăsăm aici o lista cu principalele locuri in afara statiunilor binecunoscute de la plajă : 

 

Cele mai importante atracții turistice din Republica Dominicana 

  • Santo Domingo: Capitala Republicii Dominicane este prima așezare europeană din America descoperită de insusi Columb! Santo Domingo are o istorie bogată și o arhitectură colonială ce te face pe alocuri sa crezi ca te plimbi prin orasele spaniole atat de bogate si frumoase. Zona colonială (Zona Colonial) este declarată Patrimoniu Mondial UNESCO. 

 

  • Parcul Național Los Haitises: Este situat în partea de nord-est a țării și oferă o incursiune în sălbăticia naturală a Republicii Dominicane. Are  peșteri, golfuri și stânci calcaroase fiind o destinație populară pentru excursii cu barca și observarea păsărilor.

 

  • El Limón: Impresionantă cascadă se află în Peninsula Samana și poate fi accesată fie pe jos, fie călare Este înconjurată de vegetație luxuriantă și dacă ajungeți in zona, nu pierdeți  oportunitatea de a vă răcori în apele sale revigorante.

 

  • Parcul Național Del Este: Aflat în estul țării, acest parc național include plaje si mai frumoase decat cele consacrate, recife de corali și ecosisteme marine protejate. Este o destinație excelentă pentru iubitorii de snorkeling.

 

  • Cabarete: Pasionat de sporturi nautice? Celebra pentru windsurfing și kitesurfing, Cabarete atrage turiști dornici de aventură. Plaja sa cu nisip fin este înconjurată de baruri, restaurante și cluburi de noapte.

 

  • Pico Duarte: Este cel mai înalt vârf din Caraibe, situat în lanțul muntos Cordillera Central. Va propunem o ascensiune a acestui munte căci oferă priveliști spectaculoase, fiind o provocare pentru alpiniști amatori.

 

  • Bahia de las Águilas: Se spune ca ar fi  una dintre cele mai frumoase plaje din lume !  această plajă se află în Parcul Național Jaragua, în  sud-vestul a Republicii Dominicane. Ce mai, este o plajă cu nisip fin și ape cristaline ce atrage turiști în căutarea unui paradis tropical.

 

Republica Dominicană este o destinație turistică populară cu o varietate de atracții care includ plaje de revista, golfuri, o istorie colonială și o cultură vibrantă! Resorturile sale sunt potrivite pentru cel mai critic călător, oferind mancare savuroasa, servicii peste medie și privelisti naturale ce cu greu pot fi egalate!

 

 

Repere Detalii
Experiență Vacanță Republica Dominicană
Stațiuni Punta Cana, Bavaro și Bayahibe
Plaje Punta Cana și Bavaro – valuri, briză și alge; Bayahibe – ape liniștite, calde și curate
Hoteluri Resorturi de 5* cu regim All Inclusive și facilități multiple
Activități și excursii Insula Saona, Santa Cătălina, Santo Domingo, Plantație de cafea, Buggy ride
Documente de călătorie și viză Pașaport valabilă, asigurare medicală de călătorie, Viză ce se obține la sosirea pe aeroport
Perioada optimă de călătorie Noiembrie – Aprilie

 

You don't have permission to register
Deschide WhatsApp
💬 Ai nevoie de ajutor?
Contactează-ne pe WhatsApp!
Salut!
Cum te putem ajuta?